Primul bloc pe care l-am pictat, și de ce nu m-am mai oprit

Blocul care a schimbat tot

Nu era un bloc special. Era blocul pe care îl priveam zilnic de la fereastra bucătăriei, atunci când găteam. Unul dintre miile de blocuri care există în fiecare oraș românesc — fațadă scorojită, balcoane înghesuite, antene de satelit înșirate ca niște semne de întrebare pe peretele exterior.

Privind mai atent, am început să văd altceva.

Ferestrele nu erau identice. Una avea perdele din dantelă albă, alta era acoperită cu o folie de plastic. La un balcon cineva pusese ghivece cu mușcate. La altul atârnau rufe la uscat — o cămașă albastră, un prosop galben.

Detalii mici. Dar în ele era o viață întreagă.

Oameni ca mine — cu griji, cu speranțe, cu dorința de a face din acel spațiu standard ceva al lor. Ceva personal. Ceva frumos, chiar și în gri.

Am luat pensula.

De ce blocuri?

Lumea mă întreabă uneori de ce pictez blocuri. Nu sunt peisaje romantice. Nu sunt subiecte care par, la prima vedere, demne de o pânză.

Dar eu cred că tocmai asta e puterea lor.

Blocurile sunt România reală. Nu România din cărți poștale, ci cea în care am crescut, în care au trăit părinții noștri, în care trăiesc milioane de oameni și astăzi. Sunt martori tăcuți ai unei epoci întregi — construite să fie identice, locuite de oameni care nu au vrut să fie identici.

Fiecare balcon modificat e un act de curaj mic. Fiecare floare la fereastră e o declarație de individualitate.

Eu nu pictez beton. Pictez oamenii din spatele lui.

The First Block

Primul tablou din serie se numește The First Block — pentru că a fost, literal, primul.

Un bloc simplu, fotografiat cu telefonul, pictat în ulei pe pânză. Fațadă portocalie și albă, ferestre asimetrice, un om care trece grăbit pe trotuar.

Nimic spectaculos. Și totuși, când l-am terminat, am știut că nu e singurul.

Acum seria Blocuri numără opt lucrări — fiecare cu povestea ei, fiecare cu viața ei. Și fiecare disponibilă ca print giclée în ediție limitată de 50 de exemplare, tipărit pe hârtie Hahnemühle 310gsm, semnat și numerotat de mine.

Odată ce cele 50 de exemplare sunt vândute, printul nu se mai retipărește. Niciodată.

De ce printuri?

Pentru că arta nu ar trebui să trăiască doar în galerii.

Ar trebui să trăiască în casele oamenilor. Pe peretele din living, lângă fotografiile de familie, în spațiile în care trăim și respirăm zilnic.

Un print giclée după The First Block e mai mult decât o reproducere. E o bucată din memoria colectivă românească, tipărită la calitate muzeală, gata să intre în casa ta.