Atelierul meu a fost mulți ani colțul din living

Când pictezi cu viața în jur

Nu știu dacă asta m-a ajutat sau m-a împiedicat. Probabil ambele.

M-a împiedicat în sensul evident — nu puteam să mă concentrez ore întregi, nu puteam să las o lucrare în lucru fără să o mut de zece ori, nu puteam să am dezordine controlată fără să deranjeze pe toată lumea.

Dar m-a ajutat în altceva.

M-a ținut aproape de viața reală. De zgomotul ei, de imperfecțiunea ei, de frumusețea ei obișnuită. Cred că tocmai de aceea am început să pictez blocuri — pentru că eu însămi trăiam în mijlocul vieții de bloc, cu toate ale ei.

Atelierul de acum

Acum am o cameră dedicată. O ușă pe care o pot închide. Liniște când am nevoie de ea.

E un lux pe care nu îl iau de-a gata.

Și totuși, haosul nu a dispărut complet — doar s-a mutat. Lucrez cu copii prin cursurile pe care le țin, îi ajut să găsească drumul spre ce vor să devină. E altfel față de propriii mei copii în jur, dar energia e aceeași — curiozitatea, întrebările, bucuria unui lucru reușit prima oară.

Cred că de aceea nu am putut să mă închid complet în atelier. Arta, pentru mine, a crescut mereu lângă oameni.